Totalul afișărilor de pagină

marți, 26 aprilie 2011

COLICA RENALA

Definitie:
Este un sindrom dureros acut paroxistic provocat de un spasm al cailor urinare superioare cu iradiere uretero-vezico-genital.Etiologie:Litiaza renala, Pielonefrita, tumori renale.


Manifestari cinice:
-durere intensa de tip colicativ localizatan regiunea lombara unilateral cu iradiere dea lungul ureterului spre organele genitale externe si radacina coapsei;durerea e intensificata de miscare, tuse, stranut, atingerea regiunii lombare pentru ca musculatura caliceala bazinetala si ureterala se contracta pentru a evacua calculul.
-tenesme vezicale(senzatia de a urina fara urina) polakiurie, hematurie, disurie pana la anurie sau retentie de urina.
-greturi si varsaturi pe cale reflexa datorita durerii, anxietate, neliniste, agitatie, transpiratii, tahicardie, hTA pana la soc traumatic.
-durata colicii de la cateva min la 2-6ore.



Conduita de urgenta:
-se asigura repaus la pat; se aplica caldura pe zonele dureroase; se administreaza dupa prescripte antispastice si analgezice parenteral




Conduita in spital
-se efect examen Echo renal+Radiografie renala pe gol care pot punen evidenta prezenta calculului
-se recolteaza sg pt analize: uree, creatinina, hemoleucograma, ionograma serica, glicemie, amilazemie, examen complet de urina
-a doua zi se recolteaza urocultura si proba Addis
-dupa calmarea durerii se poate face Urografie
-se adm antispastice, analgezice si sedative pentru promovarea efectului anestezic parenteral (IM, IV, perfuzie)
-se reechilibreaza hidroelectrolitic si acidobazic
-in cazu in care tratamentul nu da rezultate se recurge la Litotrictie (dezintegrarea calculilor) sau trat chir



duminică, 20 februarie 2011

ALERGIA


     Alergia constituie o reactie a organismului unei persoane la contactul cu anumite substante alergene ce se gasesc in alimente, medicamente, praf, aer etc. 
Pot fi intalnite reactii ale organismului dintre cele mai neasteptate, dar cele mai frecvente reactii alergice se produc la nivelul pielii, mucoaselor si al cailor respiratorii. 
    Cauzele care provoaca alergiile sunt multiple: poluarea atmosferica, detergentii, sporii de mucegai, parul de pisica, gandacii de bucatarie, acarienii (care se adapostesc in mochete, saltele, covoare sau chiar peruci), alimente, polen, veninul provenit din muscaturi de animale (caini, serpi etc ), intepaturi de albine sau paianjeni, medicamente sau vaccinuri, produse cosmetice, diverse substante iritante etc. 
     Astfel proteinele continute in dejectiile acarienilor sunt responsabile de declansarea astmului, a rinitelor sau a eczemelor. Persoanele care inhaleaza aceste dejectii au accese de stranut, tuse sau mancarimi. Acarienii se dezvolta foarte bine la caldura si umiditate, in locuri fara curenti de aer. 
In concluzie o camera neaerisita se poate transforma intr-o adevarata sursa de alergeni.Polenul care se gaseste in aer din iunie pana in august determina aparitia rinitei alergice care se caracterizeaza prin secretie nazala abundenta, stranut si lacrimare.Printre medicamentele care determina reactii alergice se evidentiaza penicilina, sau uneori chiar si aspirina iar dintre vaccinuri se evidentiaza vacinul antitetanic, vaccinunul impotriva tusei convulsive, vaccinul impotriva pneumoniei pneumococice.Printre alimentele care provoaca alergii se remarca: oua, peste, capsuni, fragi, ciocolata, mezeluri, conserve. 
     Simtome 
Cele mai frecvente reactii alergice se produc la nivelul pielii, mucoaselor si al cailor respiratorii. 
Reactia organismului poate fi sub forma de urticarie, eczeme, edeme, rinite, astm bronsic.Daca apare o reactie alergica acuta, ea se declansaza de obicei rapid, uneori la cateva minute dupa contactul cu alergenul respectiv si poate dura mai multe ore.Principalul simtom care trebuie urmarit este dificultatea de respiratie ce poate apare ca rezultat al inflamatiei bruste a limbii si a tesuturilor din gat. 
Dificultatea de respiratie poate fi asociata si cu alte simptome ca: spasme bronsice, tuse, tumefiere locala (la locul muscaturii sau intepaturii) sau in alta regiune a corpului (ochi, buze, limba, urechi ), urticare cu mancarimi puternice, invinetire a pielii, crampe stomacale, greata, voma, dureri de cap, modificari ale pulsului etc.Daca apar astfel de simptome ale unei reactii alergice acute trebuie chemat de urgenta medicul caci viata persoanei este pusa in pericol.In asteptarea medicului persoana trebuie sa stea comod, intinsa pe o canapea, urmarindui-se cu atentie respiratia si pulsul. 
In caz de dificultate de respiratie se poate administra tinctura de Carcel (Ephedra vulgaris) cu putina apa sau se face infizie cu 2-3 g planta la o cana cu apa. Se bea o ceasca. Este spasmolitic dar usor hipertensiv.Planta este contraindicata in glaucom, hipertensiune, hipertiroidie si adenom de prostata cu retentie urinara.Tratamentul alergiei acute se face la spital unde dupa incetarea crizei sunt prescrise medicamente antihistaminice pentru a reduce mancarimile si de tip cortizonic pentru reducerea inflamatiei. 
      In reactiile alergice usoare nu apar dificultati de respiratie si nici edeme ale cailor respiratorii. Principalele simptome sunt urticarie, mancarime, deranjamente stomacale eventual inflamatii locale (in 

duminică, 13 februarie 2011

SISTEMUL NERVOS

        Totalitate a centrilor nervosi si nervilor care asigura comanda si coordonarea viscerelor si a aparatului locomotor, primirea mesajelor senzoriale si functiile psihice si intelectuale. Sistemul nervos se afla la locul sau in embrionul uman incepand cu a cincea saptamana de gestatie.
Structura sistemului nervos - Pe plan anatomic, sistemul nervos este format din doua ansamble distincte, sistemul nervos central si sistemul nervos periferic.
Sistem nervos central -denumit si nevrax, sistemul nervos central (S.N.C.) este format din miliarde de neuroni (celule nervoase) conectati intre ei si dintr-un tesut de sustinere interstitial (nevroglie). El cuprinde encefalul (creierul, cerebelul, trunchiul cerebral), protejat de craniu si maduva spinarii, amplasata in coloana vertebrala.
Sistem nervos periferic - Prelungire a sistemului nervos central, sistemul nervos periferic cuprinde totalitatea nervilor si ale ingrosarilor lor (ganglionii nervosi), nervii, legati printr-o extremitate de sistemul nervos central, se ramifica la cealalta extremitate intr-o multitudine de ramuri fine care inerveaza totalitatea corpului. Exista nervi cranieni si nervi rahidieni.
Functionarea sistemului nervos - Dupa organizarea si functionarea lor, se disting sistemul nervos somatic, care pune organismul in comunicatie cu exteriorul si sistemul nervos vegetativ, sau autonom, care regleaza functiile viscerale. 
Functionarea sistemului nervos face sa intervina un lant de neuroni, care se articuleaza intre ei prin sinapse, neuronul asigura conducerea influxului nervos, iar sinapsa asigura transmisia acestui influx fie de la un neuron la altul, fie de la un neuron la un organ-tinta, de exemplu, muschiul in cazul unei sinapse neuromusculare. Aceasta transmisie este realizata prin intermediul unei substante chimice denumita neurotransmitator (acetilcolina, adrenalina, noradrenalina). Acetilcolina este neurotransmitatorul sistemului nervos parasimpatic, care comanda contractia fibrelor musculare netede si secretiile glandulare. Adrenalina si noradrenalina sunt neurotransmitatorii sistemului simpatic, care, intre alte functii, asigura contractia peretelui arterelor si intervin in secretia sudorii.
Sistem nervos somatic - Sistemul nervos somatic comanda miscarile si pozitia corpului si permite perceperea de catre piele a diferitelor senzatii (tactile, caldura, durere) si descoperirea prin celelalte organe de simt a mediului inconjurator (vaz, auz, miros). El este constituit din neuroni senzitivi si neuroni motori.
Sistem nervos vegetativ - Denumit inca si sistem nervos autonom, el este complementar sistemului nervos somatic si regleaza indeosebi respiratia, digestia, excretiile, circulatia (bataile cardiace, presiunea arteriala). Aceste celule depind de centrii reglatori situati in maduva spinarii, trunchiul cerebral si creier, care primesc informatiile, pe caile senzoriale, provenind de la fiecare organ.
Sistemul nervos vegetativ este impartit in sistem nervos parasimpatic, ale carui activitati se echilibreaza astfel incat sa coordoneze activitatea tuturor viscerelor. 
- Sistemul nervos parasimpatic este, ca regula generala, responsabil de punerea in stare de odihna a organismului. El actioneaza prin intermediul unui neurotransmitator, acetilcolina, si incetineste ritmul cardiac, stimuleaza sistemul digestiv si limiteaza contractiile sfincterelor. 
- Sistemul nervos simpatic, sau sistemul nervos ortosimpatic, pune organismul in stare de alerta si il pregateste pentru activitate. Ei actioneaza prin intermediul a doi neuro- transmitatori, adrenalina noradrenalina. Acest sistem creste activitatea si respiratorie, dilata bronhiile si pupilele, contracta arterele, face sa fie secretata sudoarea in schimb, el franeaza functia digestiva.
Examenele sistemului nervos - Examenele care permit explorarea sistemului nervos central sunt, in principal, scanerul, imageria prin rezonanta magnetica (I.R,M,), inregistrarea potentialelor evocate (metoda de studiere a activitatii electrice a cailor nervoase ale auzului, vazului si ale sensibilitatii corporale), electroencefalografia si analiza lichidului cefalorahidian recoltat prin punctie lombara. Sistemul nervos periferic este explorat in mod deosebit prin electromiografie.
Patologia sistemului nervos - Se deosebesc leziunile sistemului nervos central de cele ale sistemului nervos periferic.
- Leziunile sistemului nervos central dezvaluie diferite cauze: 
- compresia creierului sau a maduvei spinarii de catre un hematom (provocat de un traumatism cranian), de un abces, de o tumora benigna sau maligna, de un edem cerebral; 
- distrugerea creierului sau a maduvei spinarii printr-un traumatism (sectionarea maduvei prin fractura vertebrala). Printr-o infectie (meningita, encefalita), printr-o intoxicatie sau printr-o insuficienta a vascularizarii (arterita cerebrala); 
- excitatia anormala a unor zone ale cortexului (epilepsie); 
-degenerescenta neuronilor: scleroza in placi, boala lui Parkinson, boala lui Alzheimer, coreea lui Huntington. 
- Leziunile sistemului nervos periferic sunt fie mononeuropatii (atingere a unui singur nerv) cauzate de sectionarea unui nerv, de compresia uneia din radacinile sale (sciatica prin hernie discala) sau de o infectie (zona zoster), fie polineuropatii (atingere a mai multor nervi) de origine virala, imunologica (poliradiculonevrita, de exemplu), carentiala (deficit in vitamine) sau toxica (alcoolism, de exemplu). In afara traumatismelor, numeroase alte afectiuni sunt, de asemenea, responsabile de o atingere a nervilor, ca diabetul zaharat, difteria, lepra sau lupusul eritematos diseminat. Atunci cand sunt afectati succesiv mai multi nervi, se vorbeste de multinevrita.

LEUCEMIA

         Leucemiile reprezinta un grup heterogen de neoplazii ale celulelor albe ale singelui. In functie de originea lor, mieloida sau limfoida acestea se impart in doua grupuri. Traditional leucemiile sunt impartite in acute sau cronice, in functie de evolutia lor fara tratament.      Leucemiile acute se prezinta de obicei cu hemoragie, anemie, infectii sau infitrarea organelor. Numerosi pacienti cu leucemii cronice sunt asimptomatici. Alte leucemii prezinta si plenomegalie, febra, scadere in greutate, stare de rau, infectii frecvente, hemoragii, tromboze sau limfadenopatie.Unele leucemii cronice intra in faza blatica cu manifestari clinice similare leucemiilor acute. 

         Cancerul este un proces de crestere si dezvoltare necontrolata. Leucemia este un cancer al celulelor formatoare de singe din maduva osoasa.
Aceste celule imature se acumulaeza in singe si organele corpului. Singele normal contine 3 grupuri majore de celule: albe, rosii si plachete. Toate cele 3 tipuri celulare se dezvolta dintrun singur tip imatur celular denumit celula stem medulara in procesul denumit hematopoieza. Aceste celule stem se divid si dezvolta precursori, inca imaturi denumiti blasti. Procesul de maturare a blastilor are loc in maduva osoasa-material spongios gasit in mijlocul oaselor. 

Fiecare tip de celula sanguina este diferita si are functii esentiale in corp: 
-leucocitele sunt parte a sistemului imun si ajuta la lupta impotriva infectiilor, vindecarea ranilor 
-eritrocitele contin hemoglobina si aduc oxigen la tesuturi, transportind dioxidul de carbon la plamini 
-plachetele alaturi de alte proteine plasmatice ajuta la formarea cheagului de singe. 
Celulele mieloide stem se vor dezvolta in eritrocite, plachete si granulocite, monocite. Celulele stem limfoide se dezvolta in limfocite B si T. Fiecare linie celulara poate fi afectata de leucemie. Leucemiile care afecteaza linia mieloida sunt denumite mielocitice (mielogene, mieloblastice sau nonlimfocitice) . Leucemiile care afecteaza linia limfoida sunt denumite limfocitice (limfoblastice, limfogene) . 
Formele acute se refera la o boala cu debut brusc, iar cele cronice cu debut lent. 

Patogenia in leucemie

In leucemii o clona celulara maligna se poate dezvolta din orice stadiu de maturatie: mieloid, limfoid sau pluripotential. Cauza expansiunii clonale este inca necunoscuta, dar pare a implica unele rearanjari ale ADN-ului. Factorii externi, cum sunt agentii alkilanti, radiatia ionizanta si chimicalele, sau factorii interni cum sunt anomaliile cromozomiale conduc la modificari ale ADN-ului. 
Rearanjarile cromozomiale pot altera structura sau reglarea oncogenelor celulare. In leucemiile Blimfocitice, translocatiile cromozomiale determina proliferare anormala a limfoblastelor. Pe masura ce populatia de celule creste maduva osoasa devine insuficienta. Pancitopenia este tipica si rezulta prin reinlocuirea fizica a elementelor normale ale maduvei de catre celulele imature. In plus aceste celule secreta factori care inhiba hematopoieza. 
Pe masura ce maduva osoasa devina inlocuita, celulele anormale se extind in circulatie si infiltreaza alte organe cum este ficatul, splina, ochiul. 

Etiologia leucemiilor este multifactoriala. Factori genetici, virali si ai mediului inconjurator, cum sunt radiatiile, chimicalele si medicamentele sunt implicate in patogeneza leucemiilor. Se considera drept model final patologic alterarea ADN-ului, cu aranjarea materialului genetic si permiterea oncogenelor anterior silentioase sa fie exprimate. 

Factorii de risc implicati in dezvoltarea leucemiilor includ: 
-agentii mielotoxici: radiatiile, benzenul, alkilantii 
-anomaliile cromozomiale: sindrom Down, instabilitatea cromozomiala 
-afectiunile hematologice predispozante: anemia aplastica, afectiunile mieloproliferative cronice, hemoglobinuria paroxistica norcturna. 

Clasificarea leucemiilor

Cele patru tipuri principale de leucemii cuprind: 
- leucemia acuta limfocitica 
- leucemia cronica limfocitica 
- leucemia acuta mielocitica 
- leucemia cronica mielocitica
Tipurile mai neobisnuite cuprind
 leucemia cu celule paroase si leucemia cu celule T umane. Leucemiile sunt mai comune la indivizii cu descendenta europeana decit africana, americana, hispanica. 

Leucemia acuta limfocitica

Este o boala maligna clonala a precursorilor limfopoietici ai maduvei osoase. Afecteaza copii si adultii, dar este mai comuna la copii. Numara 65% din leucemiile acute la copii. Acumularea progresiva medulara si extramedulara de limfoblaste este prezenta dar fara potential de maturare si diferentiere. Astfel apare inhibarea dezvoltarii hematopoietice normale a restului de celule sanguine. Prezentarea clinica este dominata de slabiciunea progresiva si oboseala secundara anemiei, infectiilor secundare leucopeniei si singerari secundare trombocitopeniei. Cind peste 50% din maduva este inlocuita se observa citopenia in singele periferic. 

Leucemia acuta mielogena

Reprezinta un grup de afectiuni neoplazice ale celulelor hematopoietice. Este subimpartita in 6 categorii in functie de morfologie. Leucemia mielogena acuta nu este o boala cu celule neoplazice rapid proliferative. Celulele neoplazice nu se matureaza normal. Maduva osoasa este gradat inlocuita de blasti, de aceea cele mai frecvente complicatii sunt anemia, leucopenia si trombocitopenia. 

Leucemia acuta promielocitica

Este un subtip al leucemiilor acute distinct. Este determinata de oprirea diuferentierii leucocitelor in stadiul promielocitic. Tabloul clinic include oboseala, slabiciunea si dispneea asociata anemiei, echimozele si hemoragiile cauzate de trombocitemie sau coagulopatie, febra si infectii asociate cu leucopenia. Cele mai multe cazuri se prezinta drept pancitopenii, 30% dintre cazuri se prezinta cu leucocitoza. Coagulopatia este tratata ca o urgenta. In 40% din cazuri pacientii dezvolta hemoragii pulmonare si cerebrale. 

Leucemia cronica mielogena

Este caracterizata prin proliferare necontrolata a granulocitelor, alaturi de cea a eritrocitelor si megacariocitelor. Multi pacienti sunt asimptomatici dar cu splenomegalie, scadere in greutate, stare de rau, hemoragii sau tromboze. 

Leucemia cronica limfocitica

Reprezinta o expansiune monoclonala a limfocitelor. Este o boala a adultilor. In 95% din cazuri boala reprezinta expansiunea maligna clonala a limfocitelor B. Restul este secundara unei clone limfocitice T. Celula neoplazica este un limfocit hiperproliferativ, imunologic incompetent, mic. Mai intii este afectata maduva apoi limfocitele sunt eliberate in singe. Limfocitele infiltreaza selectiv galglionii limfatici, splina si ficatul. Cei mai multi pacienti sunt asimptomatici la diagnostic. Pe masura ce boala progreseaza se dezvolta limfadenopatia, splenomegalia si hepatomegalia. Se descrie si imunodeficienta secundara cu hipogammaglobulinemie. 

Leucemia cu celule paroase

Este o leucemie limfoida cronica a celulelor B in care celulele anormale au proiectii citoplasmatice similare firelor de par pe suprafata lor. Este determinata de rearanjarea genei secretiei imunoglobulinei cu expresia fenotipului limfocitic B. Simptomele de pancitopenie sunt asociate cu anemia, trombocitopenia si neutropenia. Discomfortul abdominal este frecvent determinat de hepatomegalie. Leucemia cu celule paroase evolueaza ca o leucemie cronica. Cu terapiile noi pacientii ating remisiunea clinica. Reacaderile apar dupa 5-10 ani si raspund la tratament. 

Leucemia cu celule T umane

Exista citeva cirusuri care infecteaza limfocitele umane, cum sunt Epstein-Barr, human herpes virus 8, citomegalovirus si retrovirusurile. Leucocitele infectate prolifereaza in singe sau sistemul nervos central la 5% din persoanele infectate. Un grup separat va experimenta mielopatie debilitanta. Alte persoane infectate vor prezenta uveita, dermatita infectioasa. Infectiile sunt permanente iar pacientii asimptomatici.

Diagnosticul leucemiei

In cazul leucemiilor numarul celulelor albe este crescut anormal iar eritrocitele si trombocitele sunt scazute. Se verifica functiile hepatice si renale. Se practica radiografia toracica, ultrasonografia testiculara, renala, cardiaca pentru a determina infiltrarile leucemice. Aspiratul medular si biopsia confirma leucemia si diferentiaza tipul. Imunohistochimia, imunofenotiparea, analiza citogenetica si analiza moleculara ajuta la clasificarea fiecarui caz leucemic.

duminică, 19 decembrie 2010

RUBEOLA

Care este cauza rubeolei?
Rubeola este determinata de un virus.



Cum se transmite rubeola?
Rubeola se transmite de la o persoana infectata la alta pe cale aeriana, prin stranut, tuse sau prin vorbire. Rubeola apare de obicei iarna sau primavara. Este contagioasa, dar mai putin decat rujeola sau varsatul de vant.



La cat timp de la contaminare apar simptomele rubeolei?
Perioada de incubare variaza intre 12 si 23 de zile. Simptomele pot fi deseori usoare si pot trece neobservate la 30-50% din cazuri.



Care sunt simptomele rubeolei?
Copii cu rubeola prezinta de obicei o eruptie pe piele, care incepe la nivelul fetei si coboara apoi in jos pe corp, si care se mentine 2-3 zile. Copii mai mari si adultii de obicei suferea de febra usoara, timp de 24 de ore, inflamatii ale ganglionilor de la nivelul gatului sau din spatele urechii, infectii respiratorii superioare, inainte de a prezenta o eruptie pe piele. Femeile adulte prezinta de obicei dureri si intepeniri ale degetelor, incheieturilor de la maini si de la genunchi, ce ar putea tine chiar si o luna. Aproape jumatate din persoanele infectate cu virusul rubeolos nu prezinta simptome.



Cat dureaza rubeola?
Eruptia de pe piele dureaza de obicei 3 zile. Ganglionii pot ramane umflati timp de o saptamana sau mai mult, iar durerile de la nivelul incheieturilor pot dura 2 saptamani. Copiii care sufera de rubeola se vindeca in aproximativ o saptamana, dar la adulti poate necesita mai mult timp.



Cat de grava este rubeola?
Rubeola este de obicei o boala usoara la copii, dar la adulti are ceva mai multe complicatii. Cel mai grav este efectul pe care il poate avea boala asupra femeilor insarcinate. Infectia cu rubeola in primul trimestru de sarcina poate duce la pierderea fatului, nastere prematura si defecte congenitale grave.
     


Care sunt complicatiile posible ale rubeolei?
Encefalita (infectia creierului) apare la 1 din 5000 de cazuri, de obicei la adulti. Probleme temporare sanguine, cum ar fi numarul scazut al eritrocitelor si hemoragii, apar deasemenea destul de rar. Femeile cu rubeola prezinta deseori dureri sau inflamatii ale incheieturilor, de obicei temporare.Cea mai serioasa complicatie a infectiei cu rubeola este Sindromul rubeolos congenital, ce apare atunci cand virusul rubeolos ataca fetusul in dezvoltare. Apoximativ 85% din nou-nascutii infectati in primul trimestru de sarcina vor prezenta o malformatie congenitala cum ar fi surditatea, defecte ale ochilor, ale inimii, retard mintal si altele. Infectia la inceputul sarcinii (mai putin de 12 luni de sarcina) este cea mai periculoasa; malformatiile sunt mai rare daca infectia are loc dupa primele 20 de saptamani de sarcina.



Exista un tratament pentru rubeola?
Nu exista un ‘leac’ pentru rubeola, dar se recomanda odihna la pat, aportul de lichide, reducerea febrei. Pentru a usura disconfortul copilului bolnav de rubeola ii puteti da ibuprofen (nurofen); evitati sa ii dati aspirina unui copil cu infectie virala.
Pentru imunizarea impotriva rubeolei se poate face un vaccin separat, dar de obicei se vaccineaza si impotriva rujeolei si oreionului printr-un vaccin trivalent numit MMR, obligatoriu in Romania de anul trecut. Imunizarea copiilor ii protejeaza in primul rand pe ei, dar ii protejeaza si pe ceilalti. Copiii care nu se pot infecta cu rubeola, nu o pot transmite altor persoane, altor femei insarcinate. Prima doza a acestui vaccin se face copiilor in varsta de 12-15 luni, iar a doua doza se face de obicei la 4-6 ani, dar nu ar trebui facuta la mai putin de 11-12 ani. Bineinteles ca exista multe exceptii si circumstante speciale.


        
Cum stim daca un copil are rubeola?
Pentru ca eruptia ce apare pe piele in cazul rubeolei arata asemanator cu alte eruptii, singurul mod in care puteti fi siguri de diagnostic este printr-un test de laborator. Leziunile de pe piele apar ca
niste pete de culoare roz sau rosu deschis, ca niste boabe de orez, fara puroi, aspre la atingere, ce nu se unesc.


Cat timp este contagioasa o persoana cu rubeola?
Boala este contagioasa cel mai tare atunci cand are loc eruptia de pe piele, dar virusul se poate transmite cu 7 zile inainte si cu 5-7 zile dupa ce eruptia a debutat.

          
 Ce trebuie sa faci daca copilul a fost expus la virusul rubeolic?
Daca copilul nu a fost vaccinat impotriva rubeolei, vaccinarea dupa expunerea la virus nu va ajuta la prevenirea bolii daca copilul a fost deja infectat. Oricum, daca copilul nu a fost infectat dupa aceasta expunere, vaccinul il va ajuta sa se protejeze impotriva unor expuneri viitoare la virusul robeolos.


             
Poti sa suferi de  rubeola de mai multe ori?
Cazuri secundare de rubeola sunt considerate destul de rare.


          
 Cum poate fi prevenită rubeola?
Modul cel mai eficace de a preveni rubeola este vaccinarea antirubeolică.


joi, 16 decembrie 2010

FICATUL

        Ficatul este un organ, parte a aparatului digestiv, ce este prezent la majoritatea animalelor superioare. Acesta are numeroase funcţii în organismul uman, în special în metabolism.

          Funcţii

          Funcţie metabolicA:

Sinteza colesterolului, fosfolipidelor, lipoproteinelor şi a lipidelor;
Participă în metabolismul glucidelor şi proteinelor;

          Funcţie vascularA:

Sinteza unor elemente ale sângelui, precum albuminele, globulinele, şi antitrombina.

         Funcţie secretorie:

Producerea bilei
          Funcţie imunA:
Neutralizarea corpurilor externi din organism, în special a toxinelor, jucând astfel un rol important în imunitatea corpului;

       Funcţie excretorie:

Descompune hemoglobina;

      Alte funcţii

Depozitează numeroase vitamine, precum vitamina A şi vitamina B12, precum şi o serie de microelemente esenţiale;

       Ficatul omului

Ficatul omului este un organ de culoarea roşie-închisă, ce cântăreşte 2 - 2,5 kg, fiind cel mai greu organ al corpului uman. Acesta este situat în partea superioară a abdomenului, sub diafragmă.

       Anatomia comparativă a ficatului

       1.Vertebrate

       2.Nevertebratele superioare

       3.Boli ale ficatului

      Regenerarea

Ficatul, spre deosebire de alte organe, este capabil să se regenereze. Este alcătuit din 3 lobi mai importanţi, doi lobi în faţă, unul mai mare şi unul mai mic de circa 5 ori (care prezintă 2 noduli mai mici ataşaţi, unii îi consideră tot lobi) şi încă un lob în spatele celor 2 (în cavitatea abdominală) care prezintă nişte vene ce face să pară că acest lob se împarte în 4 lobi mai mici.

RINICHII

DEFINITIE:
Rinichii (latină ren, adjectiv renal; greacă nephros) sunt un organ pereche la animalele vertebrate, fiind parte esenţială a aparatului excretor. Rolul principal al rinchilor este excreţia, realizat prin filtrarea sângelui, eliminarea prin urină a substanţelor inutile sau dăunătoare, produse de organismul propriu sau luate din mediul exterior.
Rinichii reguleaz
ă controlul compoziţiei urinii, prin producţia hormonală, concentraţia în electroliţi a spaţiului intracelular, presiunii sanguine, raportul baze-acizi (pH), mineralizarea oaselor, ca şi a eritropoezei a tabloului sanguin.
In principiu func
ţia renală constă din două etape: 1- o filtrare primară fără elemente de resturi celulare, cu o urină diluată. 2 - o filtrare secundară când se va resorbi înapoi din urina primară o parte din lichidul eliminat împreună cu glucide, aminoacizi şi electroliţi rezultând o urină mai concentrată.
Numai aceast
ă urină finală va fi eliminată prin uretere din organism.

Cuprins

·                                 1 Localizarea rinichilor
·                                 2 Structura macroscopică a rinichiului
·                                 3 Structura microscopică a rinichiului
·                                 4 Alimentarea cu sânge
·                                 5 Nefronul
·                                 6 Clearance

Localizarea rinichilor:

La om rinchiul este aşezat retroperitoneal de o parte şi alta a coloanei vertebrale, sub diafragmă, apărat de un strat de grăsime (adipos).
Forma lor este asem
ănătoare bobului de fasole, având lungimea de 10 - 12 cm, o lăţime de 5 - 6 cm, grosimea de 3 - 5 cm şi o greutate de 120 - 200 grame.
Ambii rinichi sunt înveli
ţi într-o capsulă (Capsula fibrosa), şi împreună cu glandele suprarenale sunt învelite într-un ţesut gras (Capsula adiposa).
Aceast
ă capsulă adipoasă care căptuşeşte rinichii, este mai groasă în regiunea spatelui, rinichii fiind susţinuţi de o fascie în formă de sac deschis spre abdomen, rinichii şi suprarenalele fiind în contact cu organele din abdomen.
Astfel rinichiul stâng vine în contact cu stomacul, splina, pancreasul,
şi colonul descendent, pe când rinichiul drept este în contact mai ales cu ficatul, colonul ascendent şi duodenul.
Din cauza spa
ţiului redus pe partea dreaptă rinichiul drept este mai coborât ca cel stâng.
Fiecare rinichi este irigat separat cu sânge de arterele renale ce provin din aorta descendent
ă (abdominală), iar venele renale (Vena renalis) transportă sângele de la rinichi la vena cavă inferioară.
Urina este eliminat
ă prin două uretere în vezica urinară si apoi prin uretra in exterior.

Structura macroscopică a rinichiului:

Parenchimul renal se subîmparte în zona corticală (la margini) (Cortex renalis) şi cu un ţesut în inteior măduva rinichiului (Medulla renalis) prevăzut cu hilul renal, locul unde pătrund în rinichi ureterele şi vasele de sânge.
M
ăduva renală este structurată în 10 - 12 piramide cu baza spre cortex şi vârful spre hilul renal numite piramidele lui Malpighi.
Vârfurile acestor piramide se numesc papile care se deschid in calicele renale care apoi unindu-se formeaza bazinetul care se continua cu ureterul.

Structura microscopică a rinichiului:

Schema structurii microscopice a rinichiului.
Strucura fină renală constă dintr-un sistem tubular foarte bine diferenţiat, şi o alimentare specifică cu sânge a organului.
Sistemul tubular ne arat
ă că deja în stadiul embrionar, apare o diferenţiere a două elemente: Nephronul şi aşa numitul tubul colector principal, cele două elemente alcătuiesc unitatea de bază funcţională a rinichiului, de aceea frecvent prin termenul de nefron se subînţelege şi sistemul tubular.

Alimentarea cu sânge:

Din schema structurală a rinichiului se poate observa Arteria interlobaris o ramură a arterei renale care se subîmparte pentru alimentarea cu sânge a două piramide învecinate şi a ţesutului medular renal, ea se continuă în ţesutul cortical, se ramifică la baza piramidei în Arteriae arcuatae.
Aceasta la rândul ei într-o form
ă arcuită de boltă la graniţa dintre cortexul şi măduva renală unde se continuă cuArteriae corticales radiatae şi Arteriae interlobulares acestea alcătuiesc o împletitură de capilare Glomerulus fiind două forme de glomeruli peritubular şi juxtamedular.

Nefronul:

Schema unui nefron
Fiecare om are circa 2 milioane de nefroni unde se formează urina. Nefronul este alcătuit din capsula renalaCorpusculum renis şi un aparat tubular Tubuli. În corpusculii renali se află Glomerulusul (împletitura de capilare) unde se produce filtrarea urinei primare. Urina primară părăseşte corpusculul renal, ajungând în porţiunea tubului proximal, apoi ansa lui Henle şi tubul contort distal, unde prin principiul curentului contrar va fi concentrat, urmează tubulul colector (Tubulus renalis colligens). Pe lângă rolul de excreţie, rinichiul are şi un rol reglator al presiunii sanguine prin renină (o enzimă) şi producerea de elemente sanguine (eritropoeză).

Clearance:

Este măsurarea exactă a activităţii renale (cantitatea de urină, concentraţia în creatinină, uree, acid uric,potasiu), sunt metode diferite de măsurare prin care se poate stabili insuficienţa renală.