Totalul afișărilor de pagină

joi, 16 decembrie 2010

FICATUL

        Ficatul este un organ, parte a aparatului digestiv, ce este prezent la majoritatea animalelor superioare. Acesta are numeroase funcţii în organismul uman, în special în metabolism.

          Funcţii

          Funcţie metabolicA:

Sinteza colesterolului, fosfolipidelor, lipoproteinelor şi a lipidelor;
Participă în metabolismul glucidelor şi proteinelor;

          Funcţie vascularA:

Sinteza unor elemente ale sângelui, precum albuminele, globulinele, şi antitrombina.

         Funcţie secretorie:

Producerea bilei
          Funcţie imunA:
Neutralizarea corpurilor externi din organism, în special a toxinelor, jucând astfel un rol important în imunitatea corpului;

       Funcţie excretorie:

Descompune hemoglobina;

      Alte funcţii

Depozitează numeroase vitamine, precum vitamina A şi vitamina B12, precum şi o serie de microelemente esenţiale;

       Ficatul omului

Ficatul omului este un organ de culoarea roşie-închisă, ce cântăreşte 2 - 2,5 kg, fiind cel mai greu organ al corpului uman. Acesta este situat în partea superioară a abdomenului, sub diafragmă.

       Anatomia comparativă a ficatului

       1.Vertebrate

       2.Nevertebratele superioare

       3.Boli ale ficatului

      Regenerarea

Ficatul, spre deosebire de alte organe, este capabil să se regenereze. Este alcătuit din 3 lobi mai importanţi, doi lobi în faţă, unul mai mare şi unul mai mic de circa 5 ori (care prezintă 2 noduli mai mici ataşaţi, unii îi consideră tot lobi) şi încă un lob în spatele celor 2 (în cavitatea abdominală) care prezintă nişte vene ce face să pară că acest lob se împarte în 4 lobi mai mici.

RINICHII

DEFINITIE:
Rinichii (latină ren, adjectiv renal; greacă nephros) sunt un organ pereche la animalele vertebrate, fiind parte esenţială a aparatului excretor. Rolul principal al rinchilor este excreţia, realizat prin filtrarea sângelui, eliminarea prin urină a substanţelor inutile sau dăunătoare, produse de organismul propriu sau luate din mediul exterior.
Rinichii reguleaz
ă controlul compoziţiei urinii, prin producţia hormonală, concentraţia în electroliţi a spaţiului intracelular, presiunii sanguine, raportul baze-acizi (pH), mineralizarea oaselor, ca şi a eritropoezei a tabloului sanguin.
In principiu func
ţia renală constă din două etape: 1- o filtrare primară fără elemente de resturi celulare, cu o urină diluată. 2 - o filtrare secundară când se va resorbi înapoi din urina primară o parte din lichidul eliminat împreună cu glucide, aminoacizi şi electroliţi rezultând o urină mai concentrată.
Numai aceast
ă urină finală va fi eliminată prin uretere din organism.

Cuprins

·                                 1 Localizarea rinichilor
·                                 2 Structura macroscopică a rinichiului
·                                 3 Structura microscopică a rinichiului
·                                 4 Alimentarea cu sânge
·                                 5 Nefronul
·                                 6 Clearance

Localizarea rinichilor:

La om rinchiul este aşezat retroperitoneal de o parte şi alta a coloanei vertebrale, sub diafragmă, apărat de un strat de grăsime (adipos).
Forma lor este asem
ănătoare bobului de fasole, având lungimea de 10 - 12 cm, o lăţime de 5 - 6 cm, grosimea de 3 - 5 cm şi o greutate de 120 - 200 grame.
Ambii rinichi sunt înveli
ţi într-o capsulă (Capsula fibrosa), şi împreună cu glandele suprarenale sunt învelite într-un ţesut gras (Capsula adiposa).
Aceast
ă capsulă adipoasă care căptuşeşte rinichii, este mai groasă în regiunea spatelui, rinichii fiind susţinuţi de o fascie în formă de sac deschis spre abdomen, rinichii şi suprarenalele fiind în contact cu organele din abdomen.
Astfel rinichiul stâng vine în contact cu stomacul, splina, pancreasul,
şi colonul descendent, pe când rinichiul drept este în contact mai ales cu ficatul, colonul ascendent şi duodenul.
Din cauza spa
ţiului redus pe partea dreaptă rinichiul drept este mai coborât ca cel stâng.
Fiecare rinichi este irigat separat cu sânge de arterele renale ce provin din aorta descendent
ă (abdominală), iar venele renale (Vena renalis) transportă sângele de la rinichi la vena cavă inferioară.
Urina este eliminat
ă prin două uretere în vezica urinară si apoi prin uretra in exterior.

Structura macroscopică a rinichiului:

Parenchimul renal se subîmparte în zona corticală (la margini) (Cortex renalis) şi cu un ţesut în inteior măduva rinichiului (Medulla renalis) prevăzut cu hilul renal, locul unde pătrund în rinichi ureterele şi vasele de sânge.
M
ăduva renală este structurată în 10 - 12 piramide cu baza spre cortex şi vârful spre hilul renal numite piramidele lui Malpighi.
Vârfurile acestor piramide se numesc papile care se deschid in calicele renale care apoi unindu-se formeaza bazinetul care se continua cu ureterul.

Structura microscopică a rinichiului:

Schema structurii microscopice a rinichiului.
Strucura fină renală constă dintr-un sistem tubular foarte bine diferenţiat, şi o alimentare specifică cu sânge a organului.
Sistemul tubular ne arat
ă că deja în stadiul embrionar, apare o diferenţiere a două elemente: Nephronul şi aşa numitul tubul colector principal, cele două elemente alcătuiesc unitatea de bază funcţională a rinichiului, de aceea frecvent prin termenul de nefron se subînţelege şi sistemul tubular.

Alimentarea cu sânge:

Din schema structurală a rinichiului se poate observa Arteria interlobaris o ramură a arterei renale care se subîmparte pentru alimentarea cu sânge a două piramide învecinate şi a ţesutului medular renal, ea se continuă în ţesutul cortical, se ramifică la baza piramidei în Arteriae arcuatae.
Aceasta la rândul ei într-o form
ă arcuită de boltă la graniţa dintre cortexul şi măduva renală unde se continuă cuArteriae corticales radiatae şi Arteriae interlobulares acestea alcătuiesc o împletitură de capilare Glomerulus fiind două forme de glomeruli peritubular şi juxtamedular.

Nefronul:

Schema unui nefron
Fiecare om are circa 2 milioane de nefroni unde se formează urina. Nefronul este alcătuit din capsula renalaCorpusculum renis şi un aparat tubular Tubuli. În corpusculii renali se află Glomerulusul (împletitura de capilare) unde se produce filtrarea urinei primare. Urina primară părăseşte corpusculul renal, ajungând în porţiunea tubului proximal, apoi ansa lui Henle şi tubul contort distal, unde prin principiul curentului contrar va fi concentrat, urmează tubulul colector (Tubulus renalis colligens). Pe lângă rolul de excreţie, rinichiul are şi un rol reglator al presiunii sanguine prin renină (o enzimă) şi producerea de elemente sanguine (eritropoeză).

Clearance:

Este măsurarea exactă a activităţii renale (cantitatea de urină, concentraţia în creatinină, uree, acid uric,potasiu), sunt metode diferite de măsurare prin care se poate stabili insuficienţa renală.